Dacă împărțirea lumii în Bine sau Rău este doar o iluzie?

Dacă există altceva dincolo de ele?

Tumultul din noi este, de foarte multe ori, generat de două forțe antagonice: bine sau rău. Ce este bine este acceptat, ce este rău este respins. Problema nu este existența acestor concepte dihotomice, ci modul în care am ajuns să le înțelegem.

Nu există, în fond, bine sau rău ca realități absolute separate. Ele sunt complementare, asemenea yin și yang-ului, asemenea nopții și zilei. Coexistă în lume și, implicit, în fiecare om.

Și atunci, de unde nevoia:

- să etichetăm oamenii?

-să împărțim lumea în vinovați și eroi?

Și ce se întâmplă când realitatea nu mai încape în aceste etichete?

În seria fantasy și adaptarea Netflix Școala pentru bine și rău, această dihotomie se prăbușește deliberat: binele își revelează fața întunecată atunci când devine rigid, arogant și crud în dorința de a-și păstra puritatea, iar răul își arată fața luminoasă prin loialitate, iubire sau dorință de protecție.

Binele și răul nu mai sunt esențe morale pure, ci fațete. Măști care, odată căzute, vedem că susțin fundamente morale fragile, construite pe aparență.

Dacă dincolo de bine și rău este, de fapt, Adevărul?

Dacă adevărul nu se află nici de partea binelui, nici de cea a răului, ci există dincolo de această polarizare? Dacă nu mai putem vedea adevărul pentru că suntem prea ocupați să împărțim lumea în „bine” sau „rău”?

De multe ori, lucrurile cu adevărat importante nu se întâmplă în fața scenei, ci în spatele ei. În față ni se oferă decorul: scandaluri, conflicte fabricate, cancan. În spate, însă, se iau decizii care afectează vieți, destine, societăți întregi.

Acest mecanism a devenit din ce în ce mai vizibil în viața politică actuală: acolo unde ar trebui să stea dreptatea și binele comun, vedem desfășurându-se, sub privirile noastre, o față hidoasă a egoismului, a puterii și a manipulării.

La fel, acolo unde ar trebui să existe instituții care să protejeze binele societății, sănătatea oamenilor și echilibrul vieții, vedem structuri schimonosite de lăcomie, care ajung să definească ce este „sănătos” în funcție de interesele marilor corporații, nu de adevărul biologic, uman sau moral.

Un exemplu celebru este cazul Nestlé în Japonia.

Inițial, compania a eșuat în anii ’70, pentru că obiceiul consumului de cafea intra în conflict cu tradiția profundă a ceaiului. Strategia de succes nu a fost convingerea adulților, ci „imprintarea” gustului de cafea în copilărie, prin dulciuri. Astfel s-a creat o generație nouă de consumatori, iar Japonia a devenit ulterior una dintre cele mai mari piețe ale companiei.

Și aici devine aproape imposibil să mai pui problema strict în termeni de bine sau rău.

Bine că strategia a funcționat și Nestlé a crescut astfel profiturile acționarilor?

Rău că a funcționat prin manipulare?

Și totuși… ceva nu e în regulă aici, ceva „dă cu virgulă”.

Este moral să te îmbogățești prin manipulare?

Sau este moral să respecți tradiția unui popor și principiile unei vieți sănătoase și echilibrate?

Moralitatea nu este despre a fi "bun".

Este despre a nu produce rău inutil.

Despre a nu lua mai mult decât îți aparține.

Despre a nu manipula ceea ce nu poți susține cu adevăr.

Și mai apare o întrebare, poate la fel de incomodă în aceste zile, dar necesară: de ce ne este frică de inteligența artificială?

Poate pentru că AI-ul nu este altceva decât o oglindă. O oglindă a noastră. A societății pe care am construit-o.

Ce ne sperie la oglindă? Faptul că ne arată că nu mai suntem ceea ce pretindem că suntem? Inteligența artificială nu creează din vid. Ea reflectă oamenii, alegerile lor, intențiile lor. Este o extensie și o oglindă a societății umane. Atâta timp cât oamenii vor ști să caute adevărul, și AI-ul va învăța să caute același lucru.

Nu de AI ar trebui să ne fie frică, ci de adevăr. De adevărul pe care această oglindă ni-l poate arăta. De întrebarea: care este, de fapt, adevărul meu?

Adevărul nu se află în tabăra binelui sau a răului.

Adevărul este dincolo de ele.

Adevărul este ceea ce este moral.

Adevărul este ceea ce este cu adevărat sănătos, nu doar pentru corp sau minte, ci pentru sufletele oamenilor.

Iar în acest context apare o întrebare dureroasă: ce mai contează sufletele oamenilor, atunci când lăcomia a devenit moneda principală a lumii? Atunci când a fi bogat sau a te îmbogăți, a avea o poziție importantă, un statut social sau a fi vizibil cu milioane de vizualizări au devenit stindarde goale.

Pentru că, în final, problema nu este tehnologia, politica, ura din ce în ce mai des întâlnită sau Epstein files.

Problema este conștiința noastră, a tuturor.