Nigredo
Actualizată în: 3 nov.
Etapa primordială din Magnum Opus
Introducere
Nigredo este etapa primordială din Marea Operă - Magnum Opus sau alchimia transformării umane, despre care am scris în articolul anterior.
Dar Nigredo nu este doar o etapă de care trecem și gata. Poate reapărea ori de câte ori creștem, întâmpinăm o provocare în viață sau ne aflăm pe un drum care nu ni se mai potrivește și ne confruntă cu ceea ce avem nevoie să transformăm.
Prin Magnum Opus trecem cu toții, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv. Poate nu ne dăm seama, dar, cu cât adăugăm experiențe în CV-ul vieții noastre, realizăm că viața este o înșiruire de evenimente menite să ne aducă mai aproape de ceea ce este cu adevărat important pentru devenirea noastră: sufletul, umanitatea.
Descoperim că provocările prin care am trecut ne-au ajutat să ne depășim propriile limitări și că nu le-am trecut singuri: am avut alături și oamenii care ne-au susținut. Astfel realizăm că oamenii sunt mai importanți decât orice altceva, că pacea noastră sufletească și mentală valorează mai mult decât orice realizare materială sau profesională. Sigur, acestea ne întregesc, dar nu sunt esențiale pentru pacea și fericirea noastră.
Nigredo îl trăim acum la nivel de umanitate, nu doar ca indivizi. AI ne confruntă cu o întrebare pe care omenirea nu a mai trebuit să și-o pună până acum: ce ne face, de fapt, oameni, dacă multe dintre lucrurile prin care ne-am definit - a gândi, a crea, a rezolva probleme - pot fi făcute de AI acum? Vechea identitate colectivă, construită pe superioritatea minții raționale, nu mai poate conține ceea ce descoperim despre noi înșine.
Dar ce este Nigredo?
Nigredo poate apărea în trei contexte frecvente.
O experiență care ne zdruncină existența. Un eveniment neașteptat, o pierdere, ne poate determina să ne reevaluăm viața, valorile și prioritățile. Nu am căutat transformarea, dar experiența ne pune în fața ei.
Nevoia de creștere. Vrem să avansăm profesional, să dezvoltăm o afacere sau să o ridicăm pe cea actuală la un alt nivel, sau să evoluăm în rolul de părinte. Descoperim însă că anumite credințe, comportamente sau structuri interioare care ne-au adus până aici nu ne mai pot susține în etapa următoare. Creșterea presupune să le confruntăm și, uneori, să le transformăm.
Îndepărtarea de propria direcție. Continuăm să trăim într-un mod care nu mai corespunde valorilor, aspirațiilor sau esenței noastre. Provocările întâlnite pot deveni ocazii de a ne întreba cine suntem, ce ne dorim și dacă viața pe care o construim este într-adevăr a noastră.
În toate cele trei situații există o confruntare între felul în care trăim în prezent și ceea ce viața ne cere să devenim sau să reconsiderăm. Nigredo este procesul interior pe care îl traversăm atunci când experiența ne aduce în fața unor aspecte din noi pe care trebuie să le recunoaștem, să le reconsiderăm sau să le transformăm: procesul prin care o identitate care nu ne mai poate conține începe să se descompună, făcând posibilă reorganizarea ei.
Este momentul în care vechea identitate, vechea personalitate, nu mai poate dăinui și, asemenea Păsării Phoenix, trebuie să ardă pentru a renaște.
Nigredo și labirintul său
Să scriu despre Nigredo s-a dovedit mai dificil decât mă așteptam.
Este ca și cum ai intra într-o pădure neagră și deasă, din care nu știi dacă vei mai reuși vreodată să ieși. Are atât de multe cotituri și cărări întortocheate. Este ca un labirint etern: labirintul minții noastre inconștiente.
Nigredo este faza în care materia trebuie să se descompună pentru a putea fi reconstruită.
Imaginează-ți mintea inconștientă ca pe cutia neagră a unui avion. Ea a înregistrat toate experiențele copilăriei și tinereții noastre, experiențe care au contribuit la formarea persoanei care suntem astăzi: sistemul de credințe, rănile emoționale, programele mentale, tiparele de condiționare. Dacă ești pasionat de teoria liniilor temporale multiple, mintea inconștientă este și locul în care acestea sunt păstrate. Nu ni le amintim, dar acționăm, gândim și ne comportăm pe baza tuturor acestor informații stocate în mintea inconștientă.
Pe măsură ce descoperim treptat ceea ce a fost ascuns până atunci, labirintul capătă formă și nu mai pare atât de întortocheat, pentru că începem să îi descoperim arhitectura.
Cum recunoaștem că ne aflăm în Nigredo?
Iată câteva exemple simple în care descoperim limitele identității pe care ne-am construit-o și începe dezorganizarea ei.
„Sunt un profesionist de succes.” Și apare burnoutul. Nu mai pot trăi ca înainte.
„Sunt o mamă bună dacă am grijă de toată lumea.” Copiii cresc, eu sunt epuizată și descopăr că nu mai știu cine sunt dincolo de rol.
„Sunt un om bun. Eu nu rănesc.” Apoi descopăr propria capacitate de a răni. Identitatea mea morală nu mai poate conține ceea ce am descoperit despre mine.
Nigredo este perioada de dezorganizare care apare atunci când forma prin care ne-am organizat până atunci viața și identitatea nu mai poate conține ceea ce devenim.
Putem trăi ani întregi fără să realizăm cât de mult suntem identificați cu propriile condiționări. Nigredo nu se manifestă întotdeauna printr-o criză evidentă. Uneori, limitele identității noastre devin vizibile abia atunci când viața ne cere ceva ce vechile noastre mecanisme nu mai pot susține.
Limitele unei identități devin vizibile atunci când viața ne cere ceva ce vechile noastre mecanisme nu mai pot susține.
Uneori, continuăm să funcționăm foarte bine, să avem succes, să ne îndeplinim responsabilitățile și să ne atingem obiectivele, fără să observăm că tocmai acest mod de a trăi a devenit o modalitate de a evita confruntarea cu noi înșine.
Dacă ai impresia că deții controlul asupra vieții tale, aceasta poate fi o formă subtilă de Nigredo. Egoul controlează subtil, convingându-te că știi ce faci. Poate ai bani, putere sau statut, dar egoul îți modifică percepția asupra realității. Vezi ceea ce egoul tău vrea să vezi, pentru că impulsul lui este să te protejeze de ceea ce nu vrei să privești.
Dacă ești mereu pe fugă, ai permanent ceva de făcut, și aceasta poate fi o formă de Nigredo. Uneori, ne umplem timpul cu activități tocmai pentru a păstra senzația că deținem controlul și pentru a nu ne confrunta cu ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Controlul ne oferă o siguranță imaginară în fața vastului peisaj al necunoscutului, când, de fapt, este o fugă invizibilă de noi înșine.
Dacă simți în interiorul tău că ai potențialul de a fi mai mult decât ești în prezent, dar există ceva care te împiedică să acționezi pentru a-ți manifesta potențialul, atunci experimentezi Nigredo, pentru că acesta nu conține doar ce considerăm negativ. Conține și creativitatea blocată, curajul înăbușit, bucuria interzisă. Tot ceea ce a fost „prea mult” pentru lumea din jur. Și astfel, încet-încet, uităm cine suntem și învățăm că darurile noastre sunt periculoase.
Dacă trăiești permanent în frică (frica de a fi judecat de ceilalți, frica de a pierde ceea ce ai deja, frica de a încălca regulile, frica de a-ți pierde locul de muncă, frica de a-i pierde pe cei dragi, frica de a te întâlni cu tine însuți), atunci experimentezi Nigredo.
Dacă ești permanent iritat, abătut, lipsit de motivație, apatic, te afli în Nigredo. Experimentezi viața ca și cum nu ar mai exista speranță.
Nigredo, în toate formele sale, este o modalitate de a-ți reaminti esența, astfel încât să evoluezi către o identitate mai bună sau să te întorci la cine ești cu adevărat.
Poate privești în jur și vezi alți oameni trăind la fel, iar asta te liniștește. Așa că îți continui viața sub nivelul propriului potențial, făcând ceea ce fac și ceilalți, alegând familiarul în locul pericolelor necunoscutului. Și, încetul cu încetul, începi să te simți obosit, deprimat, anxios, captiv în viața pe care tu însuți ai construit-o.
Alergi prin viață de la o responsabilitate la alta: familie, serviciu, vacanță. Și într-o zi începi să te întrebi: este aceasta viața pe care vreau să o trăiesc?
În unele cazuri, criza este mai adâncă. În societatea zilelor noastre i s-au dat mai multe nume: burnout, depresie, anxietate. Acesta este semnul că identitatea pe baza căreia ai construit până acum se află la finalul ciclului ei de viață.
Dar cum putem traversa Nigredo și merge dincolo de ea?
Există trei etape:
Să recunoști că ești în etapa Nigredo.
Să vrei să te avânți în labirintul Nigredo.
Să te abandonezi în necunoscut. Să renunți la control.
1. Recunoașterea
Primul pas este să recunoști că există ceva în tine care are nevoie să fie transformat. Că anumite credințe, comportamente sau reacții nu te mai ajută să devii omul care îți dorești să fii.
Să devii conștient că ai nevoie să te maturizezi suficient de mult pentru a nu mai cădea pradă crizelor copilărești de furie și jocurilor de putere adolescentine.
Dar să recunoști acest lucru nu înseamnă neapărat că ești și pregătit să îl confrunți.
Oamenii cu un ego puternic și care se bazează într-o proporție mare pe mintea rațională pot opune o rezistență puternică, pentru că Nigredo presupune să ne confruntăm și cu emoțiile din inconștient. Emoțiile nu urmează întotdeauna logica rațională, iar o minte obișnuită să explice și să controleze totul poate refuza cu ușurință să intre în ceea ce nu poate înțelege.
Oamenii care sunt conduși în principal de emoții, funcționând mai mult din reacțiile lor emoționale, pot deveni ușor iraționali și pot lua decizii la nervi.
În ambele situații, putem ajunge să fim conduși de propriile mecanisme fără să ne dăm seama.
Așa că Nigredo devine un dans al îmblânzirii minții și egoului, dar și al învățării unei alte relații cu propriile emoții.
2. Confruntarea. Să vrei să te avânți în labirintul Nigredo
După ce recunoști că există ceva ce ai nevoie să transformi, urmează poate cea mai dificilă alegere: să vrei să intri în labirint și să descoperi ce se află acolo.
Pentru unii, aceasta este etapa în care fug, pentru că, la nivel inconștient, nu vor să se confrunte cu ceea ce i-a rănit, cu rușinea, cu incapacitatea de a se ierta, cu durerea abandonului de sine sau a trădării de sine.
Oamenii conduși de ego, care opun o rezistență puternică, pot rămâne pierduți în labirint o perioadă mai lungă, tocmai din cauza rezistenței de a-și confrunta emoțiile și rănile.
Dar există și o altă formă de rezistență, poate mai greu de recunoscut. Oamenii conduși de emoții pot ajunge să găsească un anumit confort în durere. Identitatea formată pe durere, pe victimizare, îi conduce și îi ține prinși în familiar, în ceea ce cunosc.
Durerea nu este doar ceva de care fugim. Uneori este și ceva spre care suntem atrași. Inconștient, desigur. Mai ales când durerea a fost mult timp asociată cu sensul, iubirea, meritul sau identitatea. Durerea poate ajunge să aibă o recompensă psihologică. Nu neapărat plăcere în sensul simplu, senzorial, ci satisfacția profundă a familiarului: aici știu cine sunt.
Durerea poate fi ca o Coca-Cola: știi că poate nu îți face bine, poate chiar ai decis că nu mai vrei să o bei, și totuși ceva din tine spune: dar e atât de bună. La fel poate funcționa un tipar de suferință: „Știu că mă costă. Știu că nu-mi mai face bine. Dar există ceva în felul acesta de a trăi care mă hrănește.”
Întrebarea pe care ți-o poți adresa este una simplă: „Ce plăcere îmi oferă durerea?” Poate îți oferă intensitate. Poate îți oferă sentimentul că iubești profund. Poate sacrificiul de sine te face să te simți bun. Poate greul îți confirmă valoarea: uite cât pot să duc. Poate lupta îți dă identitate. Poate durerea îți permite să rămâi într-un rol foarte cunoscut: cea care ține, salvează, rezistă, duce. Paradoxal, suferința poate fi mai familiară decât ușurința.
Și aici traversarea Nigredo devine deosebit de dificilă. Pentru că atunci nu mai lupți împotriva unui lucru pe care îl urăști. Încerci să renunți la ceva din care o parte a ta încă obține o recompensă.
Să intri în labirint înseamnă, așadar, să fii dispus să descoperi nu doar ceea ce te doare, ci și ceea ce te ține atașat de propria durere.
3. Abandonarea în necunoscut. Renunțarea la control
Când te pierzi în labirintul Nigredo, ai impresia că nu vei mai reuși niciodată să găsești ieșirea. Te confrunți cu cele mai profunde umbre, frici și emoții îngropate în mintea ta inconștientă.
Și, de multe ori, tocmai atunci încerci să controlezi și mai mult ceea ce se întâmplă. Dar cum poți controla un proces în care descoperi tocmai limitele mecanismelor prin care ai încercat până atunci să îți controlezi viața?
De aceea, abandonarea în necunoscut este importantă. Ea reprezintă etapa credinței. Credința că poți ieși din labirint.
Ai nevoie de o voință puternică și de capacitatea de a te lăsa ghidat de intuiția ta. Să discerni între intuiție, ego și emoții este foarte dificil, pentru că nu știi încă să le separi.
Iar renunțarea la control nu înseamnă să renunți la responsabilitatea pentru propria viață, ci să accepți că nu poți cunoaște și controla dinainte fiecare pas al transformării tale.
Pe mine m-a ajutat Observatorul, un instrument pe care l-am dezvoltat ca să mă ajute să îmi identific mintea, egoul, emoțiile, corpul și sufletul. Acesta a devenit aliatul meu în Nigredo. M-a ajutat să mă distanțez de ego, de emoții și de mintea rațională și să îmi ascult intuiția și esența.
Observatorul a fost ghidul meu în labirintul minții inconștiente.
Spațiul dintre cine am fost și cine devin
Aceasta este partea despre care aproape nimeni nu vorbește. Momentul fragil de după. Primii pași nesiguri în identitatea nouă.
Toată lumea se oprește la: „și apoi m-am transformat”, dar acolo nu se termină povestea.
Acolo începe pășirea în Albedo: cine sunt eu după ce am dat jos toate aceste construcții, măști și umbre?
Pentru unii este atât de înfricoșător încât aleg să se întoarcă în identitatea veche. Pentru că este familiară.
În acel moment ești ca un pui de pasăre care încearcă pentru prima dată să își deschidă aripile. Și exact atunci ai cea mai mare nevoie de ghidare. Nu pentru că altcineva poate zbura în locul tău, ci pentru că are încredere că poți zbura înainte ca tu să ai această încredere.
În lucrul cu clienții mei văd mereu această trecere. De la identitatea de victimă și neputință la o identitate nouă, construită din puterea proprie. Este unul dintre cele mai frumoase momente pe care le pot observa. Și unul dintre cele mai fragile.
Pentru că identitatea nouă se stabilizează doar pe măsură ce este trăită. Sistemul nervos învață acum să trăiască pornind de la alte credințe, liber de programe mentale și răni dureroase.
Iar în primii pași avem nevoie de cineva care să ne încurajeze. Să ne spună: se poate.
Este momentul când oamenii încep să realizeze că nu trebuie să se mai rușineze de faptul că sunt oameni și, din această demnitate, să își poată lua puterea înapoi.
Concluzie
Nu rămânem în Nigredo numai pentru că ne este frică de durere. Uneori rămânem pentru că durerea ne spune cine suntem.
La fel se întâmplă și cu noi. Putem fi foarte educați, realizați și de succes profesional, dar să fim în continuare conduși de răni emoționale cu care nu ne-am confruntat niciodată.
Când se întâmplă asta, nicio cantitate de cunoștințe nu ne permite să ne exprimăm întregul potențial.
Munca interioară pe care o facem cu noi înșine reprezintă colectarea informațiilor din mintea inconștientă (cutia neagră) pentru a corecta acțiunile viitoare și direcția vieții noastre, așa cum fac inginerii, care caută informații pentru a îmbunătăți viitoarele aeronave sau sistemele de comunicații.
Această muncă ne propulsează către manifestarea vieții la care visăm și către exprimarea întregului nostru potențial. Pentru aceasta, trebuie să avem suficient curaj încât să traversăm Nigredo.
„Educația este vitală. Este importantă. Dar adevărata muncă a vieții tale și a vieții copiilor tăi este munca emoțională interioară, cea care definește cine ești ca ființă umană și cine continui să devii pe măsură ce evoluezi.” - Oprah Winfrey
Ce parte din mine nu mai poate continua în forma în care a existat până acum?
În articolul următor vom explora etapa Albedo.
Comentarii