Criza identității în era AI

De când cu AI, am trecut și eu, ca toată lumea, prin mai multe faze: de la entuziasm, la a-i testa limitele, la a-mi testa limitele, la îngrijorare, la întrebări. M-a fascinat cât de multe pot învăța, dar m-a făcut să mă întreb și despre costurile uriașe energetice și responsabilitatea confidențialității utilizatorilor.

Ca observator al procesului intern și extern, am observat un tipar care se repetă: cursa de a implementa cât mai repede ceva nou. FOMO.

Am trăit de suficient de multe ori în organizații frenezia de a implementa ce e nou fără să ne preocupăm serios de implicațiile noului, ca apoi să le vedem mai târziu și să încercăm să le reparăm. De la Six Sigma, la Agile, la viața fără cash, la digitalizare. Toate au părțile bune, dar am trăit cu senzația acută că partea cealaltă a monedei a fost ignorată de fiecare dată și pusă undeva sub preș până când adevărul nu mai putea fi ignorat.

Cealaltă parte a monedei.

Ce nu vedem din toată schimbarea cu AI?

Ne-am construit viața, sistemele, cariera pe propria noastră inteligență, studiind și perfecționându-ne an la rând. Copil fiind, ești evaluat după cât de inteligent ești. Facultatea. Jobul. Cariera. CV-ul. Totul este construit în jurul inteligenței.

Acum folosim Generative AI, forma incipientă a AI, un instrument care ne face munca mai ușoară, dar în care este necesară gândirea critică a omului.

Dar General AI (AGI), noua generație de AI, care se construiește pe baza unor sisteme neuronale artificiale similare cu creierul uman, va fi mult mai inteligentă. Nimeni nu știe exact când vine. Dar întrebarea nu e când vine, ci dacă suntem pregătiți.

Și atunci am avut un moment de WOW. M-am oprit. Pentru câteva minute chiar m-am oprit. Nu am știut ce să fac cu acest moment. Unde să îl cuprind, pentru că este mai mare decât tot ce am trăit în această epocă.

Mi-am dat seama că, poate pentru prima dată în istorie, omul nu mai este provocat fizic de propria creație. Este provocat identitar. Îi este provocată inteligența, care va intra în competiție cu o inteligență artificială, o mașinărie. Dar dacă ceea ce ne definește este conștiința cu care facem alegerile și înțelepciunea, atunci lucrurile stau cu totul altfel.

Ați întâlnit în viața voastră oameni foarte deștepți, cu un IQ mare, dar care parcă erau goi înăuntru? Vorbeau frumos, dar le lipsea profunzimea, umanitatea? Și ați întâlnit oameni mai puțin școliți care, în schimb, aveau o înțelepciune pe care voiai să o cuprinzi? Cine v-au rămas cu adevărat în suflet?

Suntem la începutul unei schimbări umane profunde. Iar AI accelerează această schimbare. Mulți oameni deja nu se mai regăsesc în ceea ce fac, în stilul de muncă și de viață care nu mai susține însăși viața. Acesta e începutul întrebării: din ce conștiință aleg să trăiesc? O întrebare care se va propaga din ce în ce mai mult.

Pentru că ceea ce ne face oameni nu este doar inteligența, ci capacitatea de a ne observa pe noi înșine, de a fi umani chiar când regulile spun diferit. Să ne vedem frica și să decidem să acționăm în pofida ei. Să ne observăm ego-ul și să alegem diferit. Să alegem conștient, din cine suntem noi.

Toate acestea nu pot fi programate. Nu pot fi simulate. Sunt umane în cel mai profund sens al cuvântului.

Știți procedurile de la birou? Sunt excelente pentru a crea un cadru de lucru, ordine, predictibilitate. Dar am trăit momente când contextul s-a schimbat și atunci un om a venit și a pus punctul pe i: realitatea de zi cu zi nu mai seamănă cu ce este în procedură. Trebuie să schimbăm procedura.

Cine a văzut asta?

Un om, apoi mai mulți oameni. Pentru că omul are ceva ce nu poate fi procesat și returnat ca output: discernământ. Curaj. Înțelepciune. Adaptare contextuală.

Îmi amintesc o poveste a unei persoane apropiate mie: după revoluție, a fost un schimb de experiență într-o instituție bancară din Canada. Mai multe persoane au fost trimise să învețe. Doar că oamenii de acolo nu mai gândeau, urmau doar procedurile. Gândirea critică murise. Oamenii deveniseră miniroboți care respectau procedurile fără să le mai pună la îndoială.

Noi, românii, eram altfel atunci. Contextul ne obligase să ne descurcăm, să găsim soluții, să gândim antreprenorial. Era o formă de inteligență vie, adaptată realității.

Încet, o pierdem și noi.

Nu pentru că am vrea. Ci pentru că tot sistemul (școala, instituțiile, munca) e construit să producă standardizare. Să nu deranjeze. Să nu iasă din rând.

Și funcționează.

Dar AI-ul vine acum și pune o oglindă în fața noastră. Ne întreabă, dincolo de cuvinte: cine ești tu, dincolo de taskurile pe care le faci? Ce aduci tu în cameră pe care eu nu pot să îl aduc?

Răspunsul e conștiința. Discernământul moral, intuiția, iubirea, curajul, responsabilitatea și capacitatea de a simți consecința unei alegeri rămân profund umane.

Poate că AI nu a venit doar să ne arate ce poate face o mașină. Poate că a venit să ne oblige să răspundem la o întrebare pe care am amânat-o prea mult: cine sunt eu, dacă doar inteligența nu mă mai definește?

Fiecare mare revoluție a obligat omul să renunțe la o identitate. Industrializarea ne-a obligat să nu ne mai definim prin forța fizică. AI ne invită să nu ne mai definim doar prin forța minții.

A venit rândul nostru să nu ne mai identificăm cu forța mentală și să ne uităm înăuntrul nostru.